Intr-un colt de internet...

  He he lume!...Au trecut 5 ani de cand am ocupat acest colt de internet, numit fara un motiv anume, Bloaga. Imi amintesc cum in acele vremuri incepusera sa apara primele culori de indoiala in spectrul cu care percepeam mediul inconjurator....Indoiala: pe cat e de utila, pe atat e de amara si frustranta...Intrebari, neliniste, nesiguranta, ezitare, PAR ALB....un intreg alai de negativitate care, daca ii permiti sa-si faca loc in cuget, erodeaza atat la interior cat si la exterior. Cu toate astea, trebuie sa invatam a dubita mai mult. De tot si de toate...cu criteriu.

  Criteriul de care vorbesc, este linia subtila dintre posibilitate si probabilitate. Totul e posibil,  dar nu si probabil. Si ca sa dau vreo doua exemple...poate fi posibil faptul ca noi, adica pamantul, omenirea, sa fi aparut acum o jumatate de ora, dar cu o memoria incarcata si o constiinta programata sa creada ca suntem aici de milioane de ani. Sau e foarte posibil ca noi sa fim asa de incetiniti incat sa traim o secunda din eternitate ca si cum ar fi 120 de ani; sau extraterestrii sa nu existe de fapt, iar toate fenomenele astea "aliene" sa fie provocate tot de mana omului, cu o tehnologie foarte avansata despre care marea majoritate sa nu aibe habar. Intelegeti? Totul e posibil dar nu totul e probabil.

 Acum cateva saptamani, am redescoperit acest blog...chiar uitasem de el...si cand am vazut ca Dumnezeu mi-a calcat pragul, mi-am zis: Asta e semn!! iar eu, superstitios de fel, m-am simtit dator  sa imbrac in biti concluziile la care am ajuns dubitand de tot si toate.
 Cu toti cautam Adevarul, Sf Graal, vrem sa intelegem, sa aflam, sa devenim constienti, sa rezolvam acest mister al vietii...cine suntem, de ce suntem, de unde si incotro...si toate aceste intrebari nascute din contopirea nestiintei cu dorinta de a sti. 

Cineva spunea ca un raspuns ucide o intrebare, iar intrebarile sunt hrana pentru minte...ei bine, concluziile la care am ajuns nu includ raspunsuri categorice. Tot ceea ce avem de castigat, atunci cand suntem in cautarea Luminii, este atitudinea in fata vietii, mai bine zis in mijlocul ei, felul in care o traim, felul in care o acceptam.

 Sunt adeptul unui curent de gandire numit Dubiul Pozitiv: n-ar trebui sa cred in Ingeri pentru ca nu i-am vazut, dar vreau sa cred ca ei exista si astfel toata Credinta se bazeaza pe dorinta iar dorinta nu e altceva decat amintirea unui lucru stiut, trait, experimentat. Si la fel se intampla si cu dorinta de implinire, multumire, liniste interioara a omului. Toata aceasta stare de bine o avem adanc intiparita in memoria ADN. A crede inseamna ati reaminti. E doar o chestiune de Timp pana ajungem acolo.

Sa ridice mana sus cel care isi doreste un Busgred cu lixul pe dreapta, ultimul model!

Multe mai vrem noi!

  De cand ma stiu am fost o persoana naiva si increzatoare in oamenii din jur. Credeam ca totul merge in directia fireasca, adica mai bine nu s-ar putea.

Acum insa, incep sa inteleg lucrurile si imi dau seama ca schimbarea incepe de la mine, de la fiecare persoana in parte. Cu totii vrem o viata mai buna insa nu facem nimic concret in privinta asta. Stim sa dam vina pe altii (cel mai usor lucru) in loc sa incercam sa facem ceva. Vrem orase curate si acuzam primaria ca nu curata. Ce sa curete? Mizeria noastra, gunoaiele si mucurile de tigara "scapate'' pe jos. Gumele de mestecat nu-s o problema pentru ca le adunam tot noi pe talpi.
  Vorbe fara rost!
 Pana nu ne schimbam mentalitatea nu se va schimba nimic, suntem mult prea comozi si asteptam sa ni se bage si in traista.